Povestea merge mai departe…

Povestea merge mai departe

Ti s-a intamplat vreodata sa ai senzatia ca esti prins intr-o veritabila “cursa a sobolanului”, la fel ca in cartile lui Robert Kiyosaki (autor pe care, apropo, il recomand din toata inima), dar pe mult mai multe planuri decat cel financiar si ca, desi totul pare sa iti mearga relativ bine si nu ai ceva anume care sa te nemultumeasca, simti totusi ca ceva lipseste si ca viata trece, pur si simplu, pe langa tine? Ei bine, de-a lungul ultimilor ani, eu unul m-am tot confruntat cu aceasta senzatie, dar, probabil, tocmai datorita faptului ca nu gaseam nimic concret de care sa ma plang, am ajuns sa ma complac in respectiva stare de fapt si sa nu mai fac efortul de a realiza acel “extra” in plus; stii tu, cel care face diferenta dintre o viata “ordinara” (in sensul de comuna) si una “extraordinara”. De exemplu, daca inainte nu aveam stare sa stau acasa nici macar o saptamana si luam calea muntelui in fiecare weekend, in ultima perioada ajunsesem sa ma multumesc cu doar cateva iesiri razlete pe an, in restul timpului, pierzandu-mi sfarsiturile de saptamana aproape numai in fata calculatorului.

Si, ce e mai ciudat, e ca nici macar nu as putea spune exact cum am ajuns aici; presupun ca, la inceput, am incercat sa ascult glasul ratiunii si a bunului simt, care imi spuneau ca am deja o varsta, ca am copilarit destul, asa ca ar fi timpul sa ma maturizez, sa las nebuniile deoparte, sa ma asez la casa mea, sa imi intemeiez o familie si, in general, sa duc o viata normala. Insa, problema era ca, desi toate acestea erau lucruri normale, rationale si de bun simt, niciunul dintre ele nu ma caracteriza cu adevarat, iar efectul a fost unul mai degraba destructiv, decat constructiv; eram asemeni unui animal salbatic, tinut in captivitate, care se stinge de pe picioare, desi beneficiaza de cele mai bune conditii posibile. Astfel, daca sus pe munte, la un foc de tabara sau in sala de mese a unei cabane eram intotdeauna “sufletul petrecerii” si reuseam nu doar sa ma simt cu adevarat fericit, dar si sa-i fac si pe cei din jurul meu sa se simta la fel, aici, acasa, ma simteam pierdut, neinteresat si neinteresant, pana la punctul in care ajunsesem sa ma confund cu un element de decor.

Oricum, scopul acestui articol nu este, nici intr-un caz, acela de a ma plange, de a cauta simpatie sau de a astepta vreo solutie venita din partea altcuiva; ar fi, oricum, un demers inutil, atata timp cat singurul vinovat de toata situatia creata sunt chiar eu, si, tot eu, sunt singurul care poate si trebuie sa faca ceva pentru a schimba aceasta stare de fapt. Si, cum primul pas pentru a rezolva o problema este sa recunosti ca ai acea problema, m-am hotarat sa fac acest lucru in cel mai vizibil mod posibil, aici, pe blog, astfel incat, daca la un moment dat ma voi vedea tentat sa renunt, sa am o motivatie in plus sa nu o fac, si anume aceea ca toti cei care ma cunosc ar fi martori la acest lucru. Si da, asta e adevarul – sunt un spirit liber, care are nevoie sa fie mereu pe drum, sa traiasca noi experiente, sa descopere noi locuri, sa cunoasca noi oameni si, mai ales, sa accepte intotdeauna noi si noi provocari. Asa ca, lucrul evident pe care il am de facut, este sa renunt la confort, la siguranta, la ratiune, la bun simt si sa imbratisez, inca o data, drumul aventurii care, iata, se deschide larg in fata mea.

Iar principala schimbare pe care intentionez sa o implementez in viata mea, este una la nivel de atitudine. Dupa cum probabil stii deja, aproape orice decizie pe care o avem de luat in viata, se poate reduce, de fapt, la una mult mai simpla si anume aceea de a alege intre ceea ce ne dorim in acel moment sau ceea ce ne dorim mai mult, pe termen lung. Ei bine, in cazul meu, in ultimii ani, aproape de fiecare data cand am avut de luat o decizie, de mai mica sau mai mare importanta, comoditatea si dorinta de moment au invins – inca o felie de pizza, inca o jumatate de ora de somn dimineata, inca o ora de jocuri pe calculator noaptea, si asa mai departe. Dar, acest lucru tine de domeniul trecutului, pentru ca am deja cateva zile de cand am inceput sa imi iau viata inapoi, pas cu pas, iar acum, de fiecare data cand sunt pus in situatia de a lua o decizie, incerc sa alung dorintele de moment si sa aleg drumul mai greu, mai anevoios, dar care stiu ca ma va duce acolo unde imi doresc.

Pe termen mai lung, intentionez sa ma rup, pentru a doua oara in viata (si, probabil, de data asta in mod definitiv), de Botosaniul natal, si sa pornesc la drum; sa fiu in continua miscare, azi intr-un loc, maine in altul, un calator in adevaratul sens al cuvantului, un om pornit sa descopere lumea, dar nu asa cum arata ea in filme sau in carti, ci asa cum arata privita prin ochii mei. Iar marele meu avantaj este ca am un job care imi permite acest lucru, deoarece nu ma constrange la un anumit program sau la un anumit loc de munca; practic, atata timp cat am o conexiune activa la Internet, pot sa-mi desfasor activitatea de oriunde din lume. Si, cum, in ziua de azi, Internetul mobil este mai rapid si mai accesibil ca niciodata, iar conexiunile wireless sunt disponibile la orice pas, chiar nu vad nici un impediment major, care ar putea sta in calea realizarii planului meu. Oricum, voi reveni cu mai multe detalii desepre acest proiect cat de curand, dar, pana atunci, stai aproape pentru ca… povestea merge mai departe. ;)

Citeste si da mai departe:
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrShare on StumbleUpon

Cateva cuvinte la inceput de drum

Bogdan Epureanu

Nu m-am priceput si nici nu mi-a placut vreodata sa vorbesc despre mine, asa ca, de fiecare data cand acest lucru a fost posibil, am preferat sa incerc sa ii las pe ceilalti sa ma cunoasca prin intermediul faptelor si nu a vorbelor mele; se pare insa ca, de data asta, nu am de ales si trebuie sa incerc sa ma prezint de unul singur. Ei bine, ma numesc Bogdan Epureanu, locuiesc in Botosani, acelasi oras in care, acum aproape 35 de ani (mai precis in septembrie 1980), am vazut pentru prima data lumina zilei si lucrez ca si consultant independent in domeniul IT. Am multe pasiuni, mult prea multe pentru a le enumera aici, dar cele mai importante sunt calatoriile (in special cele montane), sporturile extreme (in special parasutismul), jocurile de societate (in special sahul) si jocurile pe calculator (in special cele de strategie).

Desi sunt (sau cel putin imi place sa cred ca sunt), inca, destul de tanar, pot spune ca am acumulat o bogata experienta de viata si ca, in cei aproape 35 de ani ai mei, am trecut prin mai multe incercari decat le este dat majoritatii oamenilor sa aiba parte intr-o viata intreaga. Am fost suficient de norocos incat sa-mi gasesc sufletul pereche si sa ma bucur de o poveste de dragoste mai frumoasa ca-n filme, dar nu intr-atat, incat povestea noastra sa dureze o eternitate si sa treaca si dincolo de moarte. Am experimentat drumul catre succes si am avut satisfactia de a reusi sa ajung in varf (ba chiar de mai multe ori, nu o singura data), dar, de asemenea, am simtit, pe propria piele, cat de usor este sa te prabusesti si, apoi, cat de greu este sa o iei de la capat si sa trebuiasca sa incerci sa iti recladesti viata pornind de la zero.

Incercand sa fiu un pic mai plastic, as spune ca imi place sa iau tot ce se poate de la viata, fara sa las nimic important sa treaca pe langa mine; traiesc cu pasiune fiecare moment, astfel incat, atunci cand voi ajunge la inevitabila destinatie a calatoriei noastre prin lume si prin viata, sa nu am nici un regret si sa pot striga cu ultimele mele puteri “WooHoo! What a hell of a ride!”. Vad viata ca pe un urias labirint, care ascunde o multime de experiente care asteapta sa fie traite, o multime de locuri care asteapta sa fie descoperite, o multime de oameni care asteapta sa fie cunoscuti si, mai ales, o multime de provocari care asteapta sa fie acceptate. Urasc esecurile si ma consider un invingator, fiindca sunt intotdeauna pregatit sa fac fata unor situatii neprevazute, sa raspund unor noi provocari si, in general, sa depasesc orice obstacole pe care oamenii sau viata insasi le-ar ridica in drumul meu.

Desi incerc sa petrec cat mai mult timp alaturi de acei oameni apropiati sufletului meu, programul incarcat si stilul de viata seminomad care ma caracterizeaza, fac ca acest lucru sa nu fie intotdeauna posibil. Si, uite asa, din dorinta de a trece peste aceste impedimente spatio-temporale si de a reusi sa tin legatura cu toti cei dragi, chiar si atunci cand fizic ma aflu departe de ei, a luat nastere aceste blog. Vreau sa mentionez, inca de la inceput, ca nu sunt si nici nu imi propun sau doresc sa devin un blogger profesionist, iar acest jurnal online este, mai degraba, unul personal. Asa ca, daca ai ajuns aici cautand orice altceva decat noutati legate de mine, de gandurile mele, de pasiunile mele sau de proiectele in care sunt implicat, ar fi, probabil, cel mai bine sa te intorci din drum, inca de pe acum, pentru ca, altfel, sunt toate sansele sa ramai dezamagit. Pe de alta parte insa, daca special pentru asta ai batut atata amar de drum virtual, vreau sa-ti urez bun venit si sa te invit, alaturi de mine si de ceilalti prieteni ai mei, la un foc de tabara virtual, pentru a-ti spune povestea calatoriilor mele prin lume si prin viata.

Intentionez sa public cate trei articole pe saptamana – in fiecare marti seara, cand voi scrie despre lucrurile importante din viata mea, in fiecare joi seara, cand voi incerca sa propun cate o tema de discutie, pe care, ulterior, sa o putem dezbate impreuna peste weekend si, in fine, in fiecare duminica seara, cand voi povesti ce am mai facut in saptamana respectiva; de asemenea, voi incerca sa intru pe blog in fiecare seara, pentru a raspunde la comentariile adunate peste zi. Sunt insa constient ca e foarte posibil sa existe perioade in care nu voi reusi sa ma tin de acest program, asa ca vreau sa imi cer scuze, inca de pe acum, pentru acele momente in care articolele sau comentariile vor aparea cu intarziere, sau chiar nu vor aparea deloc.

Ar mai fi, probabil, multe lucruri care ar putea fi spuse, dar, asa cum am precizat inca de la inceput, chiar nu imi place sa vorbesc despre mine, asa ca o sa ma opresc aici si o sa te las pe tine, cititorule, sa descoperi, in timp, celelalte lucruri care ma caracterizeaza; iar, un loc foarte bun de unde ai putea incepe sa faci acest lucru, il reprezinta paginile despre mine, despre blog sau articolele publicate in categoriile despre mine, gandurile mele si, respectiv, file de jurnal. De asemenea, daca crezi ca am omis ceva important sau, pur si simplu, daca ai o anumita curiozitate, nu uita ca tot ceea ce trebuie sa faci pentru a primi un raspuns, este sa imi adresezi o intrebare. :)

Citeste si da mai departe:
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrShare on StumbleUpon

Timp versus bani

Timp versus bani

E din nou joi, ceea ce inseamna ca e momentul sa propun un nou subiect controversat si sa ma pregatesc sa joc, inca o data, rolul avocatului diavolului; din fericire insa, de data asta, acest lucru nu va presupune nici un efort, deoarece, ceea ce voi spune, reprezinta, in foarte mare masura, chiar modul meu de a gandi.

De-a lungul timpului, nevoia m-a invatat sa fac tot felul de lucruri, astfel incat, am ajuns astazi la punctul in care pot spune, fara nici un fel de aroganta, ca m-as descurca decent in aproape orice situatie… de la reamenajarea locuintei, pana la gatitul oricarui fel de mancare, sau de la cablatul si configuratul unei retele de ‘nspe mii de calculatoare, pana la amenajarea unei tabere in mijlocul padurii. Cu toate acestea, sunt foarte putine lucrurile pe care le si fac in mod normal, in viata de zi cu zi, pentru toate celelalte preferand sa platesc pe unul sau pe altul, pentru a le face in locul meu; si, ca sa dau un exemplu dus la extrem, au fost cateva ocazii in care am platit pe altcineva pana si ca sa-mi instaleze cate un Windows, in conditiile in care imi castig existenta din IT, iar respectiva operatiune am facut-o in trecut de cateva sute de ori. Da, stiu, sunt un tip ciudat; insa, realitatea este ca, pe langa acest lucru (pe care, de altfel, nici nu l-am contestat vreodata), am si doua motive, cat se poate de logice, care sa-mi justifice comportamentul.

Primul, peste care voi incerca sa trec destul de repede, pentru a-mi ramane mai mult timp pentru cel de-al doilea, care reprezinta, de fapt, subiectul acestui articol, este ca “decent” nu reprezinta intotdeauna un standard multumitor. De exemplu, da, e adevarat, stiu sa tencuiesc, sa zugravesc, sa vopsesc, sa pun un parchet, o gresie sau o faianta si, pana la un anumit punct, sa repar o instalatie electrica sau sanitara defecta; si nu, nu vorbesc aici doar la nivel teoretic, sunt lucruri pe care chiar le-am facut, cel putin o data, cand, in perioada in care eram inca in Iasi, am renovat apartamentul de acolo aproape de unul singur. Insa, e la fel de adevarat ca, in nici un caz, rezultatul nu ar putea fi catalogat mai sus de “decent”, iar diferenta fata de situatia in care treaba ar fi fost facuta de cineva calificat, cu suficienta experienta in spate, ar fi cat se poate de vizibila… de exemplu, peretii tencuiti si zugraviti de mine ar mai avea denivelari, placile de gresie sau de faianta nu s-ar alinia chiar perfect, iar instalatia electrica sau cea sanitara ar fi mai degraba carpite decat reparate.

Insa, chiar si daca nu ar exista acest prim motiv, foarte probabil ca as continua sa platesc, pe unul sau pe altul, pentru a indeplini multe din aceste sarcini in locul meu, iar motivul pentru acest lucru nu il reprezinta comoditatea, ci un “calcul economic” elementar, care spune ca a face singur toate aceste lucruri, ar putea ajunge sa ma coste mai mult decat daca as plati pe cineva sa le faca in locul meu; si da, stiu, ceea ce spun acum nu pare sa aiba prea mult sens, asa ca o sa incerc sa explic in cateva cuvinte care este logica din spatele acestei afirmatii. Ei bine, asa cum povesteam si aici, de cand ma stiu, am preferat sa ma feresc de locurile de munca stabile, cu un program si un salar fix, si am ales sa lucrez ca freelancer, ceea ce inseamna ca imi pot face singur programul, iar veniturile sunt direct proportionale cu cantitatea (si, evident, calitatea) muncii prestate, castigurile variind in functie de o multime de factori, dar, in cazul meu, chiar si in cele mai pesimiste scenarii, neputand sa coboare sub pragul de 50 de lei pe ora. Ori, tocmai aici e cheia intregului calcul, deoarece, odata ce am reusit sa “pun un pret” pe timpul meu, pot face oricand transformari intre cele doua “valute”.

Si, pentru exemplificare, o sa iau un caz practic, inspirat din viata de zi cu zi. Nu pot spune ca sunt un maniac al ordinii, dar imi place ca, o data pe luna, sa fac o curatenie generala si sa stiu ca, macar pentru cateva zile, toata casa straluceste de curatenie. Prima (si cea mai comuna) solutie ar fi sa pun mana pe mop, pe aspirator si pe alte asemenea “instrumente de tortura” si sa imi petrec cateva ore (sa zicem vreo patru) trebaluind prin casa – costurile fiind, evident, zero. A doua solutie ar fi sa platesc pe cineva sa vina sa faca acest lucru in locul meu, iar, in timpul asta, eu sa stau la calculator si sa muncesc (lucru care, oricum, ma atrage mai mult decat ideea de a face smotru) – operatiune pentru care ar trebui (la preturile din Botosani) sa scot din buzunar vreo 50 de lei, doar ca, in acest timp, eu as castiga cel putin doua sute, deci as ramane cu un profit de minim 150 de lei. A treia solutie ar fi, de asemenea, sa platesc pe cineva sa faca respectiva treaba in locul meu, iar in timpul asta eu sa imi impart timpul – doua ore la calculator, muncind, iar celelalte doua ore, pe canapea, in fata televizorului, cu o pizza si o bere in mana – costurile s-ar ridica la 100 de lei (50 pentru curatenie, 50 pentru pizza si bere), bani pe care i-as acoperi fara probleme in cele doua ore de munca, asa ca as ramane “in profit” cu orele de relaxare. Sincer, de multe ori, imi este greu sa ma hotarasc intre ultimele doua variante, insa, cu certitudine, niciodata nu o aleg pe prima. ;)

Evident, lucrurile nu sunt la toata lumea la fel de simple si de clare ca in cazul meu, insa ideea de baza ramane aceeasi… timpul costa bani, iar, de multe ori, a plati pe cineva sa faca unele lucruri in locul nostru se poate dovedi a fi solutia mai placuta si chiar mai rentabila.

Citeste si da mai departe:
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrShare on StumbleUpon